vineri, 11 august 2017

Coliva de la Mărăşeşti 2017, semn rău pentru Centenarul din 2018

http://adevarul.ro/locale/cluj-napoca/kelemenhunor-romaniitrebuie-saaccepte-canoi-nu-vom-putea-sinici-nu-vrem-sasarbatorim2018-acestan-trecut-nationalismde-prost-gust-1_5984ae8e5ab6550cb8be3a87/index.html

Pentru cine vrea să aniverseze Trianonul în 2020 învăţând din reuşitele şi eventual erorile românilor, impresia preliminară e halucinantă.
Neinvestind la timp, recuperator, 10% din pib în EduCultură, iar Autoelita, de teama concurenţei tinere nesolicitând civic investiţii în Infrastructura Intelectuală, România pare că nu are azi intelectualitate capabilă să improvizeze cât de cât ceva pentru Centenarul 1918.
De aceea, e şi greu de înţeles frica unora că românii au cu ce româniza pe alţii!

http://www.dcnews.ro/reac-ii-aprinse-dupa-ce-vali-vijelie-a-cantat-pe-scena-conservatorului_507922.html
Ca sa nu fie mutată Capitala mai spre Europa Centrală, e nevoie în 2020 de un primar care a călătorit cult cât sa priceapă că în RO stagnarea pleacă de la înapoierea infrastructurii culturale în postromânism http://propinatiu.ro/carti dar nu numai statul are de recuperat ci şi filantropia trebuie să învingă cocalaritatea bogaţilor, cum e la alţii.
Bilbao https://www.youtube.com/watch?v=naWIQhV057Y
Tel Aviv https://www.youtube.com/watch?v=C9BM664VcRU
Fondation Louis Vuitton - Paris
https://www.youtube.com/watch?v=89G0EZ7NTPI
Chicago Joe and Rika Mansueto Library: http://www.youtube.com/watch?v=ESCxYchCaWI
Festivalul Enescu ne-a dat iluzia, chiar fără TVR Cultural, că se întâmplă ceva în localuri moştenite de la Regina Elisabeta (Ateneul) şi de la Gheorghiu-Dej (Sala Palatului, Sala Radio, Opera, Pavilionul Romexpo Gaudeamus, Circul!).

Deunăzi, de bine de rău statul român a comemorat suta de ani de la Epopeea Mărăşeştilor. Aproape fără excepţie, presa influentă merge pe ACELEAŞI trei idei, unison cam ca înainte de 1989 după un instructaj la Casa Scânteii: 1. Un mişto crunt de coliva ortodoxă pentru Eroi. 2. Lozinca vrem spitale nu catedrale, întoarsă chiar şi de megaintelectuali în noi vrem autostrăzi, nu Cântarea României. 3. Formidabila biruinţă de la Mărăşeşti e ascunsă cu meşteşug sub gunoaiele sublinierii incapacităţii firavei Românii de la 1916 de a se bate singură cu Imperiul Habsburgic şi cu cel German, incapacitate descrisă manipulant: şi politicienii de atunci erau corupţi şi incompetenţi ca cei de azi – adică nu meritam Ardealul şi Banatul!
http://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/cartarescu-despre-aniversarea-de-la-marasesti-mi-s-a-parut-dizgratios-acel-atelaj-din-jurul-colivei-773776
http://www.mesageruldesibiu.ro/gabriel-liiceanu-as-prefera-ca-autoritatile-sa-sarbatoreasca-100-de-ani-de-la-unire-unind-romania-cu-autostrazi/#comment-45464
http://romanialibera.ro/opinii/comentarii/de-centenar--psd-ne-trimite-in-austro-ungaria---opinie-463737
Nu Camil Petrescu, recomandat subtil pe Digi24, e lectura obligatorie pentru 1916-1919. Publicitarii şi ecologiştii ştiu bine că tot ce se injectează în creierii mulţimilor, acolo rămâne. Adevărul ar pretinde o vastă propagandă şi noi n-avem bani nici de autostrăzi şi spitale, darmite de biblioteci atractive, unde să se găsească şi Constantin Kiriţescu - "Istoria războiului pentru întregirea României (1916-1919)", Ed. Şt. şi Enc. 1989, 2 vol., operă fundamentală pt Centenarul din 2018, exact contrară viziunii bestsellerurilor antiunioniste. Amuzant că tocmai Mircea Vulcănescu are, în Enciclopedia României Mari Regale, un text canonic, fascicula Răsboiul pentru Întregirea Neamului , în timp ce Ungaria aniversează Trianonul cu profesionişti, pornind toate motoarele naţionalismului.
E clar că Autoelita va boicota cu mişto fin Centenarul 1918, naţionaliştii se vor lua de soroşişti că au obligaţii faţă de Budapesta, iar după 2020, efect internaţional imprimat în memoria masilor nu va avea decât Centenarul Trianonului.

 https://republica.ro/ar-fi-in-stare-romanii-de-un-nou-marasesti
Rezultatul interzicerii ca naţionalism a educaţiei patriotice în şcoli se vede în exprimările foarte populare ale tineretului:
https://www.youtube.com/watch?v=nyP8vlkb0vI
Daca ma-nrolati in razboi, ma declar inapt, caci nu vreau sa fiu erou intr-o tara de cacat
Daca ma-nrolati in razboi,voi refuza fara sa clipesc, Caci nu vreau sa fiu erou intr-o tara pe care-o detest!

Firesc e să amânăm Serbările Centenarului pentru 2021, să plagiem eventual ce fac vecinii noştri cu Trianon 2020, inclusiv în Ardeal şi Banat. Deşi se ştia că vine Centenarul 1918, tineretul carierist a fost învăţat că-n postromânism nu dă bine la CV a cocheta cu patriotismul, iar viaţă intelectuală pentru un eveniment de asemenea complexitate nu prea mai avem. Şi nici nu vom mai avea vreodată fără 10% din pib alocaţi recuperator la EduCultură.



duminică, 30 iulie 2017

Uite ce-am găsit pe drum!




– Uite ce-am găsit pe drum! comunică Ciprian Simcăi, adică neveste-sii, cum ajunse sus, orbecăind prin hol, că se arsese becul, de uită să-şi mai dezinfecteze rănile şi muşcătura.
Şi îi puse în poală puişorul de veveriţă, după ce îl ştersese de bale cum s-a priceput şi el, ca un bărbat neîndemânatic ce se afla.
– Vai săracul! Sărăcuţul! Da’ tu nu vezi că-i plin de bale şi mort de foame? Bietul de el! Amărâtul! începu dalba soţioară să-şi certe pe nepusă masă bărbăţelul şofer, care se întorsese inopinat din deplasarea pe Valea Buzăului fără să aducă măcar nişte brânză de oaie veritabilă, dacă nu şi o damigeană de vin natural, când altădată o răsfăţa până şi cu lostriţă sau cu păstrăv.
         Şi fără să-l mai întrebe pe bărbatul ei dacă e voie sau nu, Simca se desfăcu la capotul vişiniu, mătăsos şi cald pe care îl purta în acea dimineaţă fatală, scoase pe neaşteptate afară o ţâţă albă şi fierbinte, aburindă, şi lipi de sfârcul ei violaceu boticul puişorului de veveriţă.
         Spre consternarea lui Ciprian, care nu-i acorda vreo şansă de supravieţuire, şi spre adânca satisfacţie a Simcăi, veveriţelul ieşi văzând cu ochii din agonica sa letargie, de parcă l-ar fi stropit cineva cu apă rece de izvor, şi începu să sugă cu o lăcomie rară.
– Vai, sărmanul, sărmănelul, sărăcuţul de el, il poveretto, ce nemâncat era! scheună iar cu milă Simcuţa.
         Deşi soţ tânăr, Ciprian avea o anumită zestre de înţelepciune, dobândită la Şcoala Vieţii, umblând mult cu maşina, văzând destule, încercând să afle dacă-i ţine multe şi auzind şi mai multe, de pe la pasagerii ocazionali şi mai ales de la posturile nonstop de radio nocturne. Poate că altul s-ar fi apucat să povestească întreaga tragedie a puiului: cum a rămas el fără mămică şi apoi fără frăţiori, suferind şi teribilul şoc al tranziţiei, de la laptele matern, de veveriţă, la laptele de căţea şi, acum, de femeie.
Minţi şi el, ca bărbatul, cum că l-a găsit pe cărare sub un brad, când a oprit maşina şi a coborât, mă rog, să caute ciuperci.
– L-o fi pierdut mămiţica lui, observă Simca. De ce n-ai aşteptat să se întoarcă după el?
– Păi nu mămiţica lui l-a pierdut, rânji Ciprian privirii încărcate de ură a Simcăi. L-au pierdut nişte pionieri de la tabăra de creaţie, care îl chinuiau cum văzuseră ei pe micul dar violentul nostru ecran, oricât efort politico-ideologic ar depune partidul. Au crezut că e mort, sărăcuţul de el, şi l-au aruncat sub brad, ca să se lege în nişte tufişuri mai încolo de un biet arici... Mă şi întreb de unde atâta cruzime în societatea noastră! Nişte pionieri, nişte elevi fruntaşi, vasăzică, l-au răpit de lângă veveriţă şi de la jocurile cu frăţiorii lui, reţinându-l mai multe zile...
Timp în care l-au şi botezat, Vasilică...
         Şi aşa s-a făcut că Vasilică i-a rămas numele puişorului de veveriţă care, întremându-se cu o prodigioasă repeziciune, a schimbat curând, din toate punctele de vedere, viaţa tânărului cuplu, ba chiar şi pe a fetiţei lor, micuţa Vivi, Vivişor, viitoarea poetă a muşcăturilor gingaşe, din ce în ce mai iubită şi de Ciprian, şi de Simca, deşi nu era băiatul visat.

Camelian Propinaţiu - Muşcătura (Nechezol 3)

vineri, 16 iunie 2017

Dar ce este un led?




           Dar ce este un led? Un led este un intelectual, de regulă pregătit universitar, care face observaţie romanescă şi luminează poporul, deoarece îşi dă seama că terenul, intravilan sau extravilan, e bun, doar că lăsat în paragină de cleptocraţie (KX).
Apariţia a tot mai multe leduri, ieşite la lumină din rândurile postacilor profesionişti, este o realizare epocală a oamenilor din subterană, cu perspectiva alungării acelor demoni ai blocajului comunicării, zidit prin investiţii masive ale DŞ în neîncrederea reciprocă, de s-a ajuns până acolo în postromânism că nici poporul nu mai aşteaptă nimic de la intelectuali, nici intelectualii de la popor!
            Dar dialectica ne învaţă că racul progresează. De aceea, nu te mira că vei număra chiar şi la tine-n răboj, ortacule, enunţuri vechi cu care tu însuţi nu mai eşti de acord şi te şi miri cum dreaq de ai putut susţine tu cândva aşa naivităţi pe aşa vremi! Dar cu toate că, în principiu, discursul unui postac ar trebui să fie de la sine redundant, ca simplificare a ideilor altuia, sau banalizare a profunzimilor geniului naţional, citite prin etern aceiaşi ochelari de armăsar reducţionişti, noi avem nevoie de multă bunăvoinţă bătrână, goetheană, pentru că adevărul trebuie repetat mereu fiindcă şi minciuna este propovăduită fără încetare. Deci poţi lesne obosi, fiindcă jocul nechezolilor cu abureala/minciuna pare totdeauna bănos, c-aşa-i homosapul, o entitate fără de virtute, adică tot mai virtuală, încât raritatea onestităţii şi geniului la noi în cei 22 de ani, cât ai României Regale Mari, ai Epocii Mooye (1989-2011), cum a fost ea botezată pe web în 1999, după altercaţia tv a Ronei Hartner cu Vadim, ne impune a sublinia cu tărie, prefaţând ca ortaci pedefeul Luminarea Poporului, că oportunitatea care particularizează această culegere de probleme şi problemuţe de bază ale românilor e că, pe parcursul alcătuirii ei, edagonul Propinaţiu şi-a putut fixa, ca orice educator de Genii Obligate (GO), o idee originală, deci pesimistă filozofic, despre limitele literaturii, amăgitoare teologic ca zidurile Bizanţului cât amar de vreme noi românii nu ne-am îndeplinit neam ca Neam Misia Istorică pe meleag. Şi atunci prozatorul decepţionat s-a despărţit pe nesimţite de  ficţiune, cum odinioară de lirism, deci şi de identitate ca maptex, ca maşinărie producătoare de text, întorcându-se literar înainte de Dinicu Golescu, primul nostru luminător intrat boiereşte în UE,  limitându-se la a supravieţui doar ca un modest furnizor de opinii, panseuri şi atitudini matinale, de prânz şi predominant de seară, emise de jos în sus, spre muezinul stilat din balcon urlătoriu, în cantităţi mici, uşor digerabile, fără pauză, respectând în plin postromânism dictonul străbunilor noştri daco-romani, nulla dies sine linea.
            Şi nu ne îndoim că modestia Propinaţiului, nejustificată la un intelectual-fără-stăpân, dar afirmată la atâtea propinaţii sub bolte reci, se va deosebi în vreun fel de a înainte-mergătorilor săi Zaharia Carcalechi, de au scos la 1826 Povăţuitorul tinerimei către adevărata şi dreapta cetire atribuindu-l mai mediatizatului Gheorghe Lazăr, lângă a cărui statuie o merită pe a sa amintind c-a fost editor Golescului, şi bănăţeanul Damaschin Toma Bojincă de-şi apăra pe la 1828 pe ai lui chiar într-o limbă în creştere, mai obişnuită cu înjurăturile fireşti la cei mulţi şi asupriţi de nomenclaturile imperiilor: Respundere desgurzătoare la cârtirea cea în Halle în anul 1823 sub titula Erweiss dass die Walachen nicht romischer Abkunft sind.
Ce ar fi urmat după jalnica Trilogie Nechezol, practic terminată încă din anii de suspans 1997-1999, până să se anunţe intenţia occidentalilor de a se lăţi cu băncile şi şuncile lor peste Galiţia Mare de la Baltică la Pont, repauzatul Propinaţiu, autosuspendat ca prozator nu şi ca globe-trotter, dă din umeri şi din aripi că nu ştie, deoarece s-a dumirit ca un stol de păsări Simurg că tocmai aceste subcomentarii din ce în ce mai rafinate de la o lună la alta, mai artistice, îl exprimă şi literar, ca pe orice om din subterană, profet al extincţiei vesele a Neamului, cu sclavi fericiţi, ceea ce a zădărât mulţi Stăpâni de pitbulli webistici, mai ales de când o zis că multă lume amărâtă mai bine câine decât om sub Tricolorul murdar, şi postacul „Camelian Propinaţiu“ e mirosit, mânjit şi lătrat ca un „Cameleon Popândău“. Show, pe el!
                                  (Camelian Propinaţiu - Luminarea Poporului)

luni, 12 iunie 2017

Demascat, alde Ciocârlan...


     Demascat, alde Ciocârlan nu mai semăna deloc, din considerente de conspirativitate, cu optzecistul Gujghilan ce se purta cu barbă de gherilard. El era în vie un tânăr bruneţel cu păr creastă vopsit în toate culorile exotice, şi totuşi chiar şi un nespecialist în clonări nu putea să nu fie puternic impresionat de asemănarea lui izbitoare cu poetul cincizecist Gujghil. Lucrul nu trecu neobservat nici pentru persoana cea mai jigni­tă de această frăţie, şi anume însăşi Fiara, care se repezi au unghiile netăiate înspre obrajii neraşi si soţului consort:  “De ce, mă animalule, dezlega-mi-ai integrama degeaba, ai făcut copii şi cu soru-mea?... De-aia el, se adresă ea parodic la martori, una, două, la Bucureşti!... Nu, că într-o zi, cică începe, debutează, de pe la vreo coadă, se iniţializează... Începe şi la noi. Ce să înceapă şi la noi, mă Luco, aracan de sufletul tău, că adevăratul intelectual cu carte rumegată după aia se cunoaşte, crăpa-i-ar ochii ca lui Oedip peste expresia de fericire senină, că nu poate dialoga cu adevăratul criminal la masa rotundă a democraţiei decât printr-o critică constructivă, deci distructivă de să se întrerupă şi emisiunea, deoarece gloata nu poate înţelege altfel că e ceva în neregulă, fiindcă în modelul ei economic cine învârte cu furca miliardele, chiar necurate, e şi cult, după cum, care n-are la orificiul bucal muşchi masticatori exersaţi a culturism numa-n grătar, nu se poate să nu fie vreun fraier!”
         “Adică, din punctul tău de vedere, se aşeză Gujghil protector lângă acuzatul său tată vorbind însă cu mă-sa, un Mihai Beniuc nu putea dialoga cu un Nae Ionescu, având pe tuşa Dovlecica moderatoare?”
         “Barem dacă tot era să-l împuşte pe la ceceu, îşi văzu de rechizitoriul moşului Fiara, măcar să-şi fi scos şi el cerfiticat de martir, dar n-a adus nimic de la Bucureşti, dovadă că nici n-a dat pe-acolo. A stat la televizor pe la melomanele lui!”
         “Să fi venit la mine– deveni amabil şi exuberant după captura de ciocârlan ministrul – şi-i dădeam eu oricâte adeverinţe voia, din care să rezulte că fiind eu parcat cu o Dacie gri metalizată pe autostrada Bucureşti-Piteşti, am dat telefon la cabinetul Unu din clădirea ceceului asaltat de o populaţie venită în scop ca să prade sub faldurile tricolorului maghiar, şi la solicitarea mea că dacă tovarăşul comandant suprem a luat cifrul la el când a plecat, moş Luca n-a ştiut unde e şi m-a somat, săracul, să mă prezint şi n-am putut închega nici un dialog, dar pot confirma că a fost acolo!”
         “Gură aurită avuseşi – râse moş Luca spre Picior-de-Porc – că tot sărac voi rămâne şi sărac rămăsei!  Zău ia!”
         “A, nu – protestă ambasadorul ştiinţei cu mâna pe Prepeliţa radioasă – sărăcia la om e prin ursită şi horoscop. Nu vă zice vouă lumea Ai lu’ Amărăşteanu?”
         “Eu nu înţeleg de ce se consideră săraci! – ridică palmele a neputinţă Gujghil către Dinţişor. Că pământ de muncit e destul, numai să existe forţă de muncă tânără, cum au fetele alea de culeg strugurii mai la vale!  În loc să exultaţi şi să tăiaţi viţelul cel marfă că m-am întors la baştină, probozi el pe Fiară şi pe moşneag, vouă vă arde să vă ciondăniţi!”
                                        (Camelian Propinaţiu - La un colţ de cotitură)

sâmbătă, 10 iunie 2017

Probleme de bază ale României în postromânism


Metafizic, tragicul sentiment postromânesc al des-fiinţării exprimă de te deprimă, ca PRIMĂ PROBLEMĂ DE BAZĂ, presimţirea multor cetăţeni oneşti nenechezoli, pe măsură ce Autoelita nu o declară dar grăieşte numai în termeni de valori euroatlantice, după o uriaşă inginerie speculativă, că noi asistăm la sfârşitul istoriei naţionale, cu istorici şi istoriografi mediatici cu tot, când Neamul Românesc a devenit populaţie, fiindcă valorile noastre de patrimoniu, pentru care s-au jertfit strămoşii, nu e bune de nimic, nu sunt recunoscute neam de economiile de piaţă liberale nicăieri pe mapamondul spiritual, iar la noi nu mai trezesc decât interes parodic sau miştocar. În consecinţă, e şi normal, şi drept, şi comic, că se vor infiltra în secolul XXI alte seminţii, mutătoare sau mutante, pe meleag, ca decidenţi majoritari, cari să ne eficientizeze nouă pibul la maximum şi să-l distribuie bugetar dumnezeieşte, conform normelor eticii şi echităţii legendare, normalizându-se cam prea târziu nivelul de trai de să nu te mai desţărezi/deteritorializezi tragic, ca geniu natural, din Ţara creştină a lui Peşte, până la 12 12 (21)12 pe motive că din cauza corupţiunii/incompetenţei endemice şi a complicităţii intelectuale, după ce începând de la 8 ianuarie 2003, când cu Imposibila lustraţie, burghezia activisto-securistă de şpagă, compradoră şi de merit Top 667, prin urmaşii ei, au substituit sau, mai bine zis, au consolidat, au dublat în compoziţia socioumană a cleptocraţiei, pe interlopul autohton, împerechindu-l în umbra spinului cu imperialistul străin la apus de soare.

Trăim pe culmile disperării unei prosperităţi nevisate chimeric. Proştii nu mai citeşte nimica. Şi nici nu-i doare de să-i bată pe marii iniţiaţi, să desecretizeze listele de cărţi bune care i-au inspirat. Scriitorii şi scriitoraşii, văzând în fapt postumitatea de kkt a lui Eminescu, nu mai scriu decât de pe o zi pe alta, în debara. Trotuarele au ajuns parcări şi nici nu mai poţi traversa merditativ pe traseele patriarhale din cauza unui trafic infernal, iar în parc dă bicla şi dulăul peste tine, de se sparie gândul. Iar dac-ai teleporta minibigul din Cucuieţii din Deal în Epòcă, ai putea poza şi posta pe Facebook cozi balauriene kilometrice la marfa colorată kitsch orbitor de azi, în timp ce din boxele bisericii te asurzesc trackuri de la Mont Athos, amintindu-ne veşnic de Marea Recuperare şi povăţuindu-ne că ar fi aproape benefic să nu ratăm Mântuirea Neamului, deoarece e perfect şi uşor fezabilă, – dacă ai Infrastructură Intelectuală, totul mergând tot înainte de la sine, căci omul e un fel de vită sacră ce dă lăptic spiritual din belşug, ca un automat paralelipipedic în pahare de plastic, prin fărâma soft de duh imprimată de la Facere în carnea sa.
Criza e pentru proşti.  Şi pentru cărturari, care în orice orânduire sau încarnare tot amărâţi ajungeau, pe când carosabilul şi trotuarele gem de frustrare şi invidie, astă groaznică depresie colectivă, postromânismul, realizăm şi extrapolăm profetic că se va zen relativ tămădui numai atuncea când se vor detecta, la stat şi la filantropii amatori de mecenariat preventiv contra impozitării averilor, arginţii pentru o Infrastructură Intelectuală de tip occidental, întru Luminarea Poporului de să aibă altceva la ce se gândi proletarii: biblioteci-mediateci, televiziuni, internet, şcoli, universităţi populare, muzee, teatre, temple, excitante la discreţie, cluburi, malluri şi cămine culturale, de la care să emane şi să se acumuleze zi de zi mângâierile că noi românii avem totuşi o Istorie de jertfă şi o Limbă străveche cu mare Viitor paneuropean de s-o asimileze toţi ca pe latina medievală, A DOUA PROBLEMĂ DE BAZĂ reducându-se astfel la pactul naţional de a se acorda prioritate infrastructurii intelectuale faţă de infrastructura rutieră, cea de jdemii de ori mai costisitoare şi care, axiologic pe GPS, pe lângă că-i efemeră de dai în gropi, nu duce nicăieri, adică nu-ţi mai foloseşte, spre deosebire de filozofia din audiobook, după ce nu mai şofezi.
           
Iar A TREIA PROBLEMĂ DE BAZĂ A ROMÂNILOR ţine de a se institui, prin asumarea răspunderii guvernamental-constituţionale şi parlamentare, Partidul Cadrelor Didactice, carele nu numai că va elimina UDMR-ul, Partidul OTV, Partidul Postsecurităţii, eventual viitoarea Uniune Democratică a Rusofonilor din RO, de după Unire, şi orice alt minipartid, în coaliţiile de guvernare, dar va face, evident, nu politică în şcoală ci politica şcolii în comunitate, odată respectat ca putere de Putere, misia sa providenţială fiind, în viziunea de mai sus, radical educativă, anume să însufleţească Infrastructura Intelectuală promisă, mişunând între pereţii goi bibliotecare profesioniste, muzeografe, ghizi, duhovnici, consilieri civici, psihanalişti publici, apostoli rurali, profesoare frumoase şi mai ales cadre de-a dreptul pregătite universitar, capabile a-şi aduce aportul ca furnica, scutind pe filologi de treburile migăloase, la actualizarea şi sporirea sculăriei academice (ediţii critice, biografii, arhive, memoriale, pleiade, dicţionare, lexicoane, cercetări bibliografice, florilegii, traduceri, sondaje, recenzii, cronici de întâmpinare, ferpare, necrologuri dar şi evocări, cărţi şi periodice online, miniteleviziuni didactice, mobil literar, kindle Weltliteratur, alte instrumente de lucru occidentale) şi totodată minţi luminate la zi de să tălmăcească marile cuceriri ale cunoaşterii şi creaţiei contemporane universale, într-o larg accesibilă cu talent sau geniu sintetic literatură de popularizare, esenţializându-se şi lămurindu-se tuturor cetăţenilor români din RO şi din Diaspora Română (DRO) ideile principale ale Secolului XXI şi ale Epocilor Mooye sau Wash, adică, vezi/citeşti bine, ideile megaintelectualilor, seismectualilor şi ale universitarilor valoroşi, asigurându-se astfel ca sustenabilă Luminarea Poporului pe tot parcursul vieţii acesteia care preocupă îngrijorător de înfiorător pe toţi, inclusiv pe marii iniţiaţi.
              (Camelian Propinaţiu - Postromânismul)

marți, 6 iunie 2017

Informat de Morena



Informat de Morena despre cum a fost, analistul Sumotaru, un butoiaş obez, dar deloc generos, ci dimpotrivă,  necruţător cu opoziţia, făcu un mişto cumplit nu de chiorul de Coştei, ci chiar de poeta Lucida Tahoma, caz rarisim în istoria noastră literară. Când haita cam înţelese că a ratat misiunea, confundând pe părosul de boschetar cu berlinezul NATO de Caragiale (Ich bin ein Berliner), el avu audienţă maximă:
– Asta e poetă, băi Coştei? Tu eşti chior, n-auzi? Nu simţi versul? Ascultă şi tu! Sună ca dracu! Cum poate boarfa asta surprinde în cuvânt ale lumii înţelesuri dacă şi-o trage cu toţi lupii la mătuşă-sa-n apartament, până şi cu câinii morţi!!!... Da, domnule, nu-mi retrag sintagma! Nu te mai uita aşa la mine! Şi-o trage până şi cu câinii morţi, dacă e să reflectezi până la esenţă la ce înseamnă un priculici sau un licantrop! Treaba ta, Coştei, eu mă mai bag niciodată într-o expediţie compromisă!
– Nu te bagi pentru că nu tragi deloc de fiare şi, beneficiind de atâta ecomilă din toate părţile, ai ajuns un maidanez obez, Butoiaşule, o lipitoare! îl jigni în faţa spectatorilor chiorul de Coştei. 
Căci chiorului, chiar dacă ratase ţinta, nimerind nu la Ateneu, ci la Intercontinental, şi maculase/ deconstruise nu pe Eminescu, ci pe amicul acestuia, Caragiale, acţiunea de comando i se păruse un succes colosal.
Era pentru prima oară în Istoria Bucureştiului când o haită de câini ataca, precum una de lupi, o ţintă situată la o mare distanţă de vatra sa!
Coştei se întoarse triumfător, lăudându-se peste tot, că ce i-a făcut el lui Caragiale şi că e doar un exerciţiu, o repetiţie, pentru ce va urma să paţă totuşi şi Eminescu, pe care îl va da jos de pe soclu, nu altceva.
Veni la Vivian cu o reproducere de pe Google Images, în bot, păcălind-o c-ar fi o fotografie pentru presă cu ce-a făcut el pe pălăria lui Caragiale ca un exerciţiu pentru al doilea val de câini, ce îl va pune la orizontală pe Eminescu aşa cum taie plopii vicele Melecan cu drujba.
– Pe pălărie, nu în pălărie! observă ea cu fineţe de filolog şi bătu din palme, deşi vedea bine că e poza unei statuete şi încă una protejată ca într-un acvariu, dincolo de un geam, probabil pentru a o feri de vandalisme, cum face zâmbind ştrengăreşte Jeanneke un pipişor interminabil, păzită de un grilaj cu lacăte, în capitala NATO, Bruxelles.
– Ştii, izbucni până la urmă câinele chior în râs, de fapt e poza unei sculpturi de salon din secolul XIX, când, ştiu mai ales melomanii, s-au pus bazele verismului, ale realismului în toate artele italiene ale vremii. Deşi aş zice că e mai degrabă o operă plastică experimentalistă, se cheamă Can che caca, procesul fiziologic fiind surprins printr-o execuţie plastică impecabilă, Taşa, iubirea mea, inclusiv cu sugestia de congestionare la efort a tegumentului fiinţei constipate. Datează de la 1855, iar autorul este şi pictor mare, şi caricaturist de mare clasă, şi doctrinar, Adriano Cecioni. Această statuetă, aproape contemporană Olympiei lui Manet, nu mai scandalizează azi, ci amuză pe fanii lui Michelangelo care fac pelerinaj la Caprese, unde casele cel vechi de piatră nu prea impresionează un turist răsfăţat, şi atunci s-au adus reproduceri după statui din opera geniului natural, şi s-a înjghebat, totodată, un muzeu al sculpturii italiene de după Marea lor Unire...
– Bine, dar eu nu ţi-am cerut asta! reteză brusc Viviţel, răsfăţându-se, şuvoiul detaliilor. Eu ţi-am poruncit să-l deconstruieşti doar pe domnul Eminescu, nu să maculezi pălăria unui mare dramaturg, care s-a ilustrat şi în proza scurtă. Eu pe Eminescu îl urăsc! Pe Caragiale îl iube’c! Şi parcă văd că după ce i-ai maculat pălăria nu va mai putea ieşi cu ea în lume, să se uite la Baricada de care îşi vor bate joc romancierii istoriografiei complotiste! Ai obţinut exact contrariul la ce te-am rugat, Coştei! Ai să vezi c-o să plece Caragiale de la Intercontinental. Iar pe Eminescu nu îl vei putea demola, pentru că între timp te vor castra filoanimalele, şi nu te va mai alege nimeni mascul dominant, călăuzitor al haitei!
Şi o ultimă precizare.
În noaptea de 4 spre 5 martie 1998, Noaptea Muşcăturii, dolarul era 8-9000 lei, cu puţin sub un euro încă virtual.

(Camelian Propinaţiu - Muşcătura)

luni, 5 iunie 2017

Preţul românului e din ce în ce mai mic


Postromânismul cum că n-avem Trecut, deci nici viitor, conduce firesc la situaţiunea pentru unii incomodă că preţul românului e din ce în ce mai mic.

Nu-i de mirare că din faptele milioanelor de români din Diaspora, pentru care încă nu avem un minister, nici canal Didactic TV ca să nu-şi uite Istoria şi Limba Română, ziariştii noştri selectează în mod artificial cu prioritate ce e scandalos şi drag presei străine ostile nouă.

Indignarea lui Rareş Bogdan e justificată:

Rareș Bogdan a criticat în termeni foarte duri informația apărută în presă potrivit căreia doi români au fost reținuți după atentatul sângeros de la Londra revendicat de Statul Islamic.  

https://www.dcnews.ro/rare-bogdan-reac-ie-furibunda-e-dureros-cat-de-prostovani-putem-fi-uneori_544957.html


Nimeni dintre români nu prea este în mod natural antiromân şi ziariştii nici nu ştiu ce pierd comportându-se duşmănos: un segment zdravăn al publicului se gândeşte la... finanţare externă, suspiciune păguboasă pentru întreg organul de presă.

E însă o modă intelectuală de după colţul de cotitură din 1997, postromânismul, ajunsă azi firesc preluată de masse, care nu se mai miră nici de atacarea din România a ambasadorului nostru la Londra pentru incorecta politic exclamaţie ţărănească:
Doamne-ajută să nu fie români printre victime!

P.S:

MAE: Nici un român nu este reţinut după atacul terorist de la Londra

http://adevarul.ro/international/europa/mae-roman-nu-retinut-atacul-terorist-londra-1_5935314f5ab6550cb8cd74ef/index.html 

duminică, 4 iunie 2017

Academia Oamenilor de Ştiinţă, Primăria şi viaţa intelectuală



Pentru ca RO să iasă din înapoierea, în descreştere, faţă de Europa Centrală ar fi suficient un consens naţional pentru 7% din pib la EduCultură.

Nu e aşa şi atunci între kilointelectuali e mare satisfacţie când alţi kiloeintelectuali au câte o pagubă cum a fost cu Uniunea Scriitorilor când s-au pierdut sediul ei şi apoi Muzeul Literaturii prin reprivatizare.

Da, s-a spus, merită USR să i se ia Sala Oglinzilor şi restaurantul, pentru că din ea fac parte cutare şi cutare nulităţi, unele chiar ceauşiste.

Acum e o situaţie că nişte savanţi ar primi în administrare o clădire, dar alţii din intelectualitate consideră că nu e cazul.

Proiectul privind trecerea unei clădiri în administrarea Academiei Oamenilor de Ştiinţă, pe ordinea de zi a şedinţei CGMB. Cine sunt membrii Academiei

http://adevarul.ro/news/politica/proiectul-privind-trecerea-cladiri-administrarea-academiei-oamenilor-Stiinta-ordinea-zi-sedintei-cgmb-membrii-academiei-1_59326b8c5ab6550cb8ba19f1/index.html

Academia Oamenilor de Știință din România este continuatorul și unicul legatar al Academiei de Știinte din România (1935 – 1948) și al Asociației Oamenilor de Știință din România înființată prin HCM nr. 1012/30 mai 1956, care în 1996 și-a schimbat titulatura în Academia Oamenilor de Știință din România şi are şi site, unde se vede că are mai mulţi membri de prin filiale decât cei citaţi de adversarii Primăriei de azi:
http://www.aosr.ro/

Cum în postromânism nu e bine văzută nici activitatea patriotică a Academiei Române mari, e de presupus că substratul e şi aici acelaşi, nu eşti kilointelectual de calitate dacă te ocupi de nimicuri cum ar fi, recent la Academia Oamenilor de Ştiinţă o dezbatere cu titlul „Identitate şi afirmare naţională în lumea globalizării”, ale cărei concluzii, greu de înghiţit de globaliştii noştri, se pot ceti în acest pdf:

http://www.aosr.ro/wp-content/uploads/2015/04/CONCLUZII-Dezbatere-AOSR.pdf





sâmbătă, 3 iunie 2017

Insuportabila Românie Regală Mare. Tatar Bunar

Dominaţia fesenistă 30 de ani a fost favorizată de indecizia intelectualităţii civice.
Neexistând finanţare externă, nu am avut nici curent monarhist, nici curent unionist. Dar deplorabil să vii răguşit de la demonstraţii în anul 2000 şi să găseşti, în săptămânalul care ţi se părea că te exprimă, declaraţie de vip cum că eu nu mi-aş fi dorit să trăiesc în România Regală Mare!
Tineretul citeşte şi azi ce insuportabilă era viaţa în interbelic:

Radiografia celui mai mare dezastru economic din istoria României. Zeci de mii de şomeri, săraci daţi pe mâna cămătarilor şi guvernanţi impertinenţi

 http://adevarul.ro/locale/botosani/radiografia-celui-mai-mare-dezastru-economic-istoria-romaniei-zeci-mii-someri-saraci-dati-mana-camatarilor-guvernanti-impertinenti-1_593156315ab6550cb8b365fd/index.html

Oricum, soluţia crizei nu o avea Stalin:
http://adevarul.ro/assets/adevarul.ro/MRImage/2017/06/02/593168ca5ab6550cb8b3dcba/646x404.jpg

Bine era cele trei volume Apostolii lui Stalin sa fi ajuns in toate bibliotecile universitare şi liceale.
In poza cu Atelierele CFR se vede referinţa bolşevică la Tatar Bunar, o pseudo-răscoală vizând dezintegrarea României Mari:
http://www.rumaniamilitary.ro/operatiunea-tatar-bunar-intre-propaganda-si-dezinformare-1924




vineri, 2 iunie 2017

Conversaţiile intelectualilor critici in noaptea Ordonanţei 13


Revoluţia din Februarie a fost Revoluţia noastră de Catifea.
Această a Doua Revoluţie a Românilor a lămurit măcar pe istoricii de la noi şi de Afară că pentru ieşirea masivă în stradă n-a fost nevoie în decembrie 1989 nici de ruşii din Lăzi, nici de ungurii pedeştri instruiţi în lagărele de refugiaţi.

Cam cum au discutat oamenii Puterii în Februarie, aflăm de aici:

FOTO. Rise Project: Cum au comunicat pesediștii pe Whatsapp în noaptea Ordonanței 13. Liviu Dragnea: Să ne pregătim de un miting pentru apărarea României. Organizați-vă. Codrin Ștefănescu: Începem de acum! Trebuie doar să decizi unde îl organizăm și când

http://romanialibera.ro/politica/partide/rise-project--cum-au-comunicat-social-democratii-pe-whatsapp--in-perioada-protestelor-impotriva-ordonantei-13--liviu-dragnea--de-ce-nu-v-ati-ridicat-sa-il-lasati-singur-pe-klaus-iohannis--cand-a-venit-la-sedinta-de-guvern--firea--suntem-prezenti-in-strada--nu-se-mai-poate--trebuie-sa-aparam-romania--452464

Nu avem însă de unde afla ce au discutat atunci Autoelita, seismectualii, pubintelectualii noştri.
Oricum, nu a rezultat în postromânism o Proclamaţie ca cea de la Timişoara.

Dar dacă preşedintele Dragnea are acces la astfel de interceptări, lumea aşteaptă ca elitele sale să le plagieze!




joi, 2 martie 2017

Oroarea de lectură

Gabriel Liiceanu, atac devastator la Emil Constantinescu: " Chiar credeți că în clipa de față României îi arde de Institute ale Levantului?"
 https://www.romanialibera.ro/politica/institutii/gabriel-liiceanu--atac-devastator-la-emil-constantinescu----chiar-credeti-ca-in-clipa-de-fata-romaniei-ii-arde-de-institute-ale-levantului---442500
Pupătura Senatului
 http://revista22online.ro/70260883/puptura-senatului.html
 http://www.contributors.ro/cultura/pupatura-senatului/ 
Tichia de mărgăritar a Educaţiei: Senatul a avizat înfiinţarea unui Institut pentru cercetarea culturilor din Orientul Mijlociu
 http://adevarul.ro/educatie/universitar/tichia-margaritar-educatiei-senatul-avizat-infiintarea-unui-institut-cercetarea-culturilor-orientul-mijlociu-1_58b697285ab6550cb8ed0a6e/index.html 

Dacă măsurariul e lipsa specialiştilor, atunci trebuie desfiinţate o droaie de Institute. Dar e mai bine să-i pape intelectualitatea banii ăştia decât să fie îngropaţi în asfalt de unică folosinţă. Aici, la Porţile Orientului, incultura despre Levant e vastă. Un Institut al Levantului e bun măcar pentru a fixa geografic unde e Levantul, denumire folosită la noi pentru a persifla epopeic idealismul paşoptist din Ţara Românească: https://de.wikipedia.org/wiki/Levante
http://www.sulinet.hu/oroksegtar/data/kulhoni_magyarsag/2010/ro/kriza_tarsasag_evkonyv_33/pages/015_levantul_lui.htm

Altminteri, oroarea de lectură transcende ticăloşia clasei politice. 1. Sistemul e prost. Trebuie să existe şi în lumea cititorilor un fel de Clasă de Mijloc. Aceasta citeşte ce împrumută, din nişte biblioteci, care ar trebui aduse aduse la zi, nu să ofere un fond de carte murdar, mai mult dejist-ceauşist. Iar acasă, familia firesc e să aibă autori canonici în ediţii ieftine, de buzunar. Ca în Finlanda. (Sub bolşevici, Kawabata costa cât o pâine.) 2. Elitismul e contraproductiv. Editurile n-au practicat Luminarea Poporului, preferând a se adresa doar publicului gata cultivat. S-a susţinut chiar că 35-50 000 cumpărători de cărţi bune sunt suficienţi! 3. Postromânismul. Devin bestsellari tocmai autorii caustici faţă de valorile naţionale, ceea ce mută cititorii naivi direct la Antene şi la PSD, unde se simt mai toleraţi că nu se urăsc pe ei înşişi că s-au născut români sau în RO. 4. Educaţia: după atâta subsalarizare, e greu azi s-atragi şi profesori regali în sistem, capabili să citească Musil ascultând Busoni!
Consolare, listele clasice de carti bune: https://propinatiu.wordpress.com/lista-lui-propinatiu
Carte straina clasica gratuita https://archive.org/details/fav-camelian_propinatiu?sort=creatorSorter

sâmbătă, 4 februarie 2017

Manifest Facebook contra corupţiei


Download pdf * Manifest Facebook contra coruptiei


             Coruptă e lumea însăşi, îmblânzirea morală a hienei umane va mai dura, pe toate meridianele, cât veacul. Lupta cu porcii corupţiei nu trebuie să se oprească dacă noua putere trece prin parlamentul ei formule legale mai digerabile – 1) de nepedepsire a unor infracţiuni sau de nerecuperare a prejudiciului; 2) de încurajare a hoţiei, practicate de demnitari cu familiile lor; şi 3) de albire a CV-urilor încât orice corupt dovedit şi condamnat să îndrăznească să aspire la a fi preşedintele României în 2019 sau mai devreme.

            Aceleaşi cauze care au condus la triumful PSD-ALDE în alegeri pot genera şi înfrângerea protestelor din luminosul Februarie 2017, care deocamdată, în calculul penalilor, nu arată Occidentului decât ce mai libertate de a fierbe în suc propriu ne îngăduie noua putere de origine fesenistă. Altminteri, primele atitudini de politică externă recurg în relaţiile cu ambasadorii la un cu totul neobişnuit limbaj de înveninare deliberată a comunicării RO cu UE-NATO, pârţag care pentru pesimişti e semn rău că noua putere, dacă înfrânge Revoluţia civică declanşată la 1 Februarie, poate visa la o Axă Putin-Dragnea-Erdogan şi la controlul similar al internetului şi al oengeurilor, cu expulzarea din funcţii a unor largi categorii de experţi după modelul antigülenist.

            Cuplul Dragnea-Grindeanu e mult sub Iliescu-Roman, dar rămâne în ofensivă fiindcă nu are un adversar capabil să valorifice politic un Miracol precum protestele semnificativ de masive de la 1 Februarie, Ziua Naţională (poate chiar Europeană) a Luptei contra Corupţiei. Rezistenţa presupune organizare, cu atât mai mult cu cât blestematele ordonanţe par a fi doar pilotarea unui vast proiect de refesenizare a României, Ion Iliescu rămânând preşedinte de onoare al partidului al cărui preşedinte domneşte dar nu guvernează, violând original constituţia iorgovană republicană.

            Dincolo de Miracol, mişcarea civică, partidele de opoziţie parlamentară şi extraparlamentară trebuie să le mulţumească protestatarilor şi să aplice întreaga experienţă a Convenţiei Democrate de după 1990. După cum vedem, deocamdată, nu se încheagă însă nicio alianţă civică sau convenţie democrată, iar în caz de eşec se va spune că e aici un comportament de... beneficiar al ordonanţelor feseniste, mai toate partidele având penalii lor, iar unele oengeuri hulpave sperând finanţări suplimentare ca să se implice suplimentar contra unei corupţii în exces, revigorate noaptea. Dacă eram la nivelul de dezvoltare al societăţii civile şi al culturii politice din Franţa, am fi avut deja o Convenţie Naţională de Luptă contra Corupţiei, un front ce ar reuni toate organizaţiile civice şi politice dispuse la solidaritate cu oamenii cinstiţi.

            Până când EMANAŢIA Revoluţiei Civice – declanşate de Popor la 1 Februarie 2017 precum în 1989 fără asistenţă intelectuală – va fi închegarea unei Convenţii Naţionale de Luptă Permanentă contra Corupţiei, sau cum s-o numi această alianţă civică şi politică, datoria fiecăruia e să ajute România cu ce are.

            Şi tare mulţi nu avem decât Facebookul şi Strada!

luni, 2 ianuarie 2017

A-ţi bate joc de Eminescu, Avram Iancu şi Lorin Fortuna



Una din armele înapoierii este a-ţi bate joc de eroi.

„A murit Lorin Fortuna, combatant ezoteric și lider revoluționar.‟ Mai rău: HotNews - A murit revolutionarul si "gorilianul" Lorin Fortuna.
chat: „Să odihnească în pace, că mult ne-a mai făcut să râdem.‟ „După o îndelungată luptă reptilienii l-au răpus pe gorilian.‟

A-ţi bate joc de Eminescu, Avram Iancu şi Lorin Fortuna, când nu se mai pot apăra lucid, e uşor.
În septembrie 2013, Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor condus de Victor Socaciu, revoluţionar lansat de Adrian Păunescu şi decorat de Ion Iliescu în 2004 cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler, din 2014 consul al României la Montreal, a încercat să-l dea afară din tagma revoluţionarilor certificaţi, ca impostor:

Lorin Fortuna e acuzat de împăciuitorism. Poate că a limitat corect ambiţiile timişorene.
Fără el, alţii n-au fost în stare să apere Revoluţia, preferând habsburgizarea Timişoarei ca mai interesantă pentru turismul cu mari interese securiste şi înainte de 1989, şi după.

N-am găsit decât un necrolog. Al lui Eugen Sasu:

„Lorin Fortuna a locuit în continuare într-un bloc comunist în Circumvalațiunii, a mers cu tramvaiul 4 și n-a depășit demnitatea politică de președinte de consiliu județean, deși a încercat în mai multe experiențe politice falimentare. Până să eșueze atât ca politician sau figură publică, Lorin Fortuna a inițiat alături, de alții, o dezbatere care a dus la coagularea unui „front antitotalitar” cu țintă spre Ion Iliescu și partidul său de atunci, FDSN. Ideea a fost preluată și pusă în practică în mai multe mari orașe pentru alegerile locale din 1992, pentru ca mai apoi să conducă spre apariția Convenției Democrate, cu alți actori în rolurile principale. Despre acest Lorin Fortuna aș vrea să-mi amintesc. Acestui Lorin Fortuna vreau să-i mulțumesc. Dumnezeu să-l odihnească.‟

Şi o singură părere de rău necondiţionată din rândul revoluţionarilor

 Despre singurătatea eroului:
Timisoara 20 decembrie 2006. In memoriam Lorin Fortuna
https://www.youtube.com/watch?v=H2-AZSbou1A