luni, 12 iunie 2017

Demascat, alde Ciocârlan...


     Demascat, alde Ciocârlan nu mai semăna deloc, din considerente de conspirativitate, cu optzecistul Gujghilan ce se purta cu barbă de gherilard. El era în vie un tânăr bruneţel cu păr creastă vopsit în toate culorile exotice, şi totuşi chiar şi un nespecialist în clonări nu putea să nu fie puternic impresionat de asemănarea lui izbitoare cu poetul cincizecist Gujghil. Lucrul nu trecu neobservat nici pentru persoana cea mai jigni­tă de această frăţie, şi anume însăşi Fiara, care se repezi au unghiile netăiate înspre obrajii neraşi si soţului consort:  “De ce, mă animalule, dezlega-mi-ai integrama degeaba, ai făcut copii şi cu soru-mea?... De-aia el, se adresă ea parodic la martori, una, două, la Bucureşti!... Nu, că într-o zi, cică începe, debutează, de pe la vreo coadă, se iniţializează... Începe şi la noi. Ce să înceapă şi la noi, mă Luco, aracan de sufletul tău, că adevăratul intelectual cu carte rumegată după aia se cunoaşte, crăpa-i-ar ochii ca lui Oedip peste expresia de fericire senină, că nu poate dialoga cu adevăratul criminal la masa rotundă a democraţiei decât printr-o critică constructivă, deci distructivă de să se întrerupă şi emisiunea, deoarece gloata nu poate înţelege altfel că e ceva în neregulă, fiindcă în modelul ei economic cine învârte cu furca miliardele, chiar necurate, e şi cult, după cum, care n-are la orificiul bucal muşchi masticatori exersaţi a culturism numa-n grătar, nu se poate să nu fie vreun fraier!”
         “Adică, din punctul tău de vedere, se aşeză Gujghil protector lângă acuzatul său tată vorbind însă cu mă-sa, un Mihai Beniuc nu putea dialoga cu un Nae Ionescu, având pe tuşa Dovlecica moderatoare?”
         “Barem dacă tot era să-l împuşte pe la ceceu, îşi văzu de rechizitoriul moşului Fiara, măcar să-şi fi scos şi el cerfiticat de martir, dar n-a adus nimic de la Bucureşti, dovadă că nici n-a dat pe-acolo. A stat la televizor pe la melomanele lui!”
         “Să fi venit la mine– deveni amabil şi exuberant după captura de ciocârlan ministrul – şi-i dădeam eu oricâte adeverinţe voia, din care să rezulte că fiind eu parcat cu o Dacie gri metalizată pe autostrada Bucureşti-Piteşti, am dat telefon la cabinetul Unu din clădirea ceceului asaltat de o populaţie venită în scop ca să prade sub faldurile tricolorului maghiar, şi la solicitarea mea că dacă tovarăşul comandant suprem a luat cifrul la el când a plecat, moş Luca n-a ştiut unde e şi m-a somat, săracul, să mă prezint şi n-am putut închega nici un dialog, dar pot confirma că a fost acolo!”
         “Gură aurită avuseşi – râse moş Luca spre Picior-de-Porc – că tot sărac voi rămâne şi sărac rămăsei!  Zău ia!”
         “A, nu – protestă ambasadorul ştiinţei cu mâna pe Prepeliţa radioasă – sărăcia la om e prin ursită şi horoscop. Nu vă zice vouă lumea Ai lu’ Amărăşteanu?”
         “Eu nu înţeleg de ce se consideră săraci! – ridică palmele a neputinţă Gujghil către Dinţişor. Că pământ de muncit e destul, numai să existe forţă de muncă tânără, cum au fetele alea de culeg strugurii mai la vale!  În loc să exultaţi şi să tăiaţi viţelul cel marfă că m-am întors la baştină, probozi el pe Fiară şi pe moşneag, vouă vă arde să vă ciondăniţi!”
                                        (Camelian Propinaţiu - La un colţ de cotitură)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu