duminică, 10 iulie 2011

În Colaps Oligopedagogic (K.O.)

De câte ori o zbârceşte, ca la intrarea sistemului educativ în Colaps Oligopedagogic (K.O.), intelectualitatea are obicei de aruncă răspunderea pe umerii masilor largi populare, pe conştiinţa naţiei, uitând cine sunt maidanezii de pază ai democraţiei şi ai corectitudinii.
Analizând literar-artistic colapsul bacului, cum ai scrie o dramă, istorioara apare cam aşa: în anul eclipsei 1999, profii preuniversitari au terminat până-n eclipsa din 11 august lefurile care trebuia să le ajungă până-n octombrie, aceşti amărâţi nemaicăpătând niciodată autoritate pe carduri cât SĂ EDUCE elevi, instaurându-se în Sistem OLIGOPEDAGOGIA, care nu excludea încă performanţa de a-i mai învăţa comentarii sau ecuaţii... Dar politicienii continuând încă 12 ani, pe principiul electoral Moarte Intelectualilor, subsalarizarea, în lehamite-complicitate uneori cu universitarii şi megaintelectualii nesolidari cu fraierii inferiori aşa-zişi tot intelectuali, Sistemul a intrat sub dl. Funeriu în Colaps Oligopedagogic (K.O.), adică nu numai că nu mai e în stare a fi capabil A EDUCA educabilii noştri în 2011, dar nu-i mai poate pregăti nici măcar de examene terminale sau de teste PISA.
Exploatarea politică urmând a fi, pe bună dreptate, că dl. Boc, profitând de reculul sindicalismului, va congela de tot salariile sau le va reduce cu 25%, diseminând retribuirea după calitatea rezultatelor, iar părinţii se vor orienta rapid că în 2012 nu mai dai şpagă la bac ci investeşti în Industria Meditaţiilor!
Altfel spus, naţia se autoreglează de două milenii făcând abstracţie de cărturari şi de salarizarea lor, care nu se mai poate sa nu crească prin ieşirea din recesiune şi intrarea în dârdora electorală, dar uite că totuşi se poate.

vineri, 1 iulie 2011

Colacul de salvare al dlui Băsescu

Pesemne Preşedintele nu se aştepta să mai apere cineva pe Rege.
Autoelita a cochetat cu monarhismul doar în trena promiţătoare a Paştelui din 1992.
Cum n-am avut curent unionist, aşa n-am avut intelectualiceşte nici curent monarhic serios. Certarea preşedintelui Băsescu de către mega-dezamăgiţi ţine mai mult de autopublicitate şi deja au început vecinii să pescuiască în ape tulburi.
Ne-am pomenit cu o declaraţie rusească de o violenţă care va întări curentele naţionaliste, deja excitate de chestiunea regionalizării şi de trendul extremist de la Vest.

"Rusia este indignata de recentele afirmatii ale presedintelui Romaniei, Traian Basescu, potrivit carora "in locul maresalui Ion Antonescu in 1941 si el ar fi trimis soldati romani peste Prut" pentru participarea la agresiunea Germaniei hitleriste impotriva URSS. Asemenea declaratie - facuta mai ales in ziua celebrarii a 70 de ani de la inceputul celui de-al doilea razboi mondial, in timpul caruia poporul nostru a pierdut 27 milioane de locuitori - nu poate fi explicata prin circumstante de politica interna sau prin referiri la intrebari provocatoare ale ziaristilor. Este absolut evident ca o asemenea bravada nerusinata care justifica agresiunea fascista si intineaza memoria a milioane de victime este de neadmis si trebuie sa primeasca o apreciere adecvata din partea Europei civilizate". (v. Rev 22 online)

E posibil ca întârzierea acestei declaraţii ruseşti de ecou NATO să fi venit din faptul că idei similare antibăsescian s-au exprimat deja în RO cu asupra de măsură.
Trebuie însă reamintit mereu cititorului occidental că Al doilea război mondial nu a început la 22 iunie 1941, acum 70 de ani, pe Prutul cel blestemat, ci la 1 septembrie 1939, după ce Rusia stalinistă a împărţit frăţeşte Europa de Est cu Germania nazistă prin Pactul Ribbentrop-Molotov.
Românii Regali de rând nu au făcut, cum se numea atunci, Războiul Sfânt, pentru a cuceri Ucraina, sau pentru a extermina alte popoare, ci pentru a răspunde ca europeni demni unei agresiuni şi unui început de bolşevizare ireversibilă declanşat prin Năpasta din 1940.
Fără această exprimare energică a unităţii naţionale, e aproape sigur că Stalin nu i-ar mai fi constrâns pe Aliaţi să ne redea Ardealul cel căzut sub teroarea horthystă.
Cele 27 milioane de victime evocate în declaraţie nu le-au făcut numai românii şi nici măcar germanii, ci în primul rând modul stalinist de a purta războiul cu exces de sacrificii, cu birocraţie incompetentă.
A se reciti măcar Soljeniţîn.
Luând apărarea Rusiei, dl Ponta riscă să devină colacul de salvare al dlui Băsescu de îndată ce va fi arătat cu degetul drept tonomat al lui Iliescu.

vineri, 29 aprilie 2011

Nimic despre monarhie

Nimic online despre monarhie în revistele intelectuale: 22, Observatorul Cultural, Dilema! Măcar Luminarea Poporului, de ce n-am avut nici o şansă la modelul de reconciliere spaniol, cum nici la cel de reunificare german. În schimb, în Revista 22 îţi cad ochii pe un titlu „Patrihoţii şi reîntregirea neamului”, ambiguu adică vă recuperează Băse hoţii de prin Indonezii fiindcă vă trageţi din tâlharii Romei, un titlu necugetat ţinând de postromânism şi aducător de voturi antiintelectuale, prin care elitele răspund nevoii gloatei de a înţelege, în context royal wedding balcony kiss, de ce clasa noastră politică şi intelectuală a ratat revenirea RO în familia monarhiilor europene.
Titlu plasat sub avertismentul dlui Kelemen Hunor că „Odată aprinsă, flacăra naţionalismului e greu de stins!” pe un interviu mai mult despre demolări!
Altminteri, se discută balzacian de virginitate la 30 de ani în alt ziar de elită, în România liberă.
Iar în Evenimentul zilei, editorialul cel mai aşteptat, al lui Mircea Cărtărescu, despre Întâlniri de gradul trei, se termină aşa:
„Deocamdată mă pregătesc însă pentru voiajul norvegian. Mi-a cam ajuns: Copenhaga, Cordoba, Budapesta, New York şi Oslo în numai trei săptămâni.“

Vasăzică, sfatul „Închideţi televizorul!” e azi dublat de un „Nu mai citi presa!”, fiindcă mai toată s-a tabloizat.
Lista lui Propinatiu
Ne aflăm deplin sub vremi, ne putem face timp pentru cetitul cărţilor întocmind liste lungi.
Mulţi cărturari au zapat pe BBC, pe CNN, pe Euronews şi pe TV 5, agasaţi de incapacitatea republicanilor noştri, de a acoperi fără băşcălie un eveniment monarhic. Plus Sincenzura: parcă i-a convocat Dulea sau Chişinevschi, avertizându-i pe toţi să nu se acorde atenţie Casei Regale a României în context royal wedding balcony kiss.
Iar ce va rămâne în creierii electoratului e spusa finală a lui CTP: „Privind ca un profan pot spune că am văzut un plăvan alături de o "pisi" britanică ce aduce mai mult cu o fată de la pagina 5“.

Aşa se formează opinia publică fără replică intelectuală.